Istoric italian : străbunul ducilor normanzi a fost Rollo Dacul

Despre originea normanzilor, cercetarea istorică s-a inspirat mai curând din legendele nordice decât din istoria propriu-zisă. Fabulosul și exoticul sunt elemente mult mai seducătoare pentru un cercetător istoric decât știința cea aridă, pentru că oferă de-a gata o soluție convenabilă, chiar dacă nu este adevărată, care îl scutește de un efort anevoios și adesea ingrat. Istoria este plină de astfel de cazuri. Legendele nordice (Edda, diverse sagas, sau Langfedgatal) conţin o componentă eroică și fantastică, ca orice legendă, care fie proiectează evenimentele într-un trecut biblic, fie exaltă importanța și dimensiunile faptelor în funcție de locul de baștină. De aceea, nu e de mirare dacă aflăm, de exemplu, că normanzii se trag din vikingi și că Rollo, primul duce normand, are aceeași origine. Chiar dacă nu este autentică, afirmația corespunde pe deplin unui deziderat eroic pe care niciun nordic nu îl poate respinge.

Originea dacă a normanzilor

Afirmațiile din acest articol pot părea prezumțioase și șocante. Ca să preîntâmpinăm eventualele reacții facem precizarea că articolul este doar un succint comentariu al unor fapte prezentate într-o amplă carte de istorie scrisă în secolul al XIX-lea. Autorul este un reputat istoric italian, contele Carlo Troya (1784 ‒ 1858), un savant de mare anvergură și cu o cultură istorică riguroasă în opera căruia (Storia d’Italia nel Medio ‒ Evo, 15 volume, parțial publicată în România, în ediția bilingvă Argumente pentru rescrierea istoriei europene, Uranus, 2015) o parte însemnată (circa 3 500 de pagini) este consacrată și istoriei geto-gotice. Așa cum vede Carlo Troya, aportul getic sau gotic (e același lucru din perspectiva istoricului italian) la configurația europeană etnică și culturală a fost esențial și nu poate fi înțeles decât dacă tratăm istoria acestui popor atât în componenta ei internă, cât și migrațională, în sud-vestul și nord-vestul Europei. Acum ne interesează în mod special migrația spre nord.

 

Una dintre secțiunile marii sale istorii este subintitulată în mod surprinzător Faptele daco-geto-normande. Rezumând cât se poate, aflăm că între evenimentele înregistrate din istoria dacilor se consemnează două migrații esențiale spre nordul european, una după moartea lui Burebista, prin destrămarea imensului său imperiu, deci după anul 44 î.Hr., și alta după moartea lui Ermanaric cel Mare, fondatorul celuilalt mare imperiu al aceluiași neam, denumit ostrogotic de această dată, în anul 365 d.Hr., amplificându-se după moartea lui Attila din anul 453.

Citeşte şi :   Adevărul despre daci este interzis

Între cele două migrații sunt aproape cinci secole, timp în care inserția gotică a primei migrații în spațiul nordic a fost extinsă spre Vistula și Marea Baltică, apoi spre Marea Nordului, zona scandinavă și Marea Britanie și s-a aprofundat astfel încât cea de-a doua migrație a venit pe un teren deja pregătit. Numindu-se dani, daci sau geți, aceștia își îngroașă rândurile prin alianțe confederate cu diferite alte triburi daco-getice care apăreau și înaintau spre Baltica, mai ales pentru a face piraterie, și care se numeau osmani sau normanzi.

Carlo Troya arată că cea mai veche mențiune istorică a numelui de normanzi apare, conform Analelor francilor din 772, în anul 517, când danul Clochilaich atacă țărmurile galice încă de pe vremea regelui Teodoric al amalilor.

Pe la anul 700, un geograf anonim din Ravenna, descriind patriile dacilor, menționează Dacia Prima și Secunda, cea de-a doua numindu-se și Gepidia, și faptul că prin aceste patrii întinse curg foarte multe râulețe care se varsă toate în Dunăre, dar că mai e și patria numită Dania, care este patria normanzilor, devenită așa după cucerirea danezilor de către normanzi. De altfel, Danemarca va fi numită Iutlanda lui Godrun sau Dacia lui Godrun.

În anul 808 este menționat în Analele francilor Godefridus, regele danilor și normanzilor. Între timp se fac numeroase încercări de creștinare prin predicile de la Birka (orașul ostrogoților din Suedia) ale Sf. Ansgar. Să mai adăugăm că în 841 normanzii, care erau păgâni, jefuiesc Rouenul și Templul Sfântului Ouen construit de vizigoții care se creștinaseră deja în secolul al IV-lea.

Citeşte şi :   Misterul celor opt daci de pe Arcul Împăratului Constantin

Despre Rollo Dacul

Rollo se naște în anul 845, părinții săi fiind originari din Dacia vecină cu Alania, adică Dacia orientală, dunăreană, pentru a nu se face confuzie cu Dacia lui Godrun din nord, apoi fuge în Norvegia, unde este adoptat de către contele de Meoya și încorporat în trupa sa.

În anul 876, Rollo acostează în Anglia și se aliază cu regele saxon Alfred cel Mare. Peste doi ani, Alfred cel Mare încheie tratatul cu Godrun, regele dacilor din Iutlanda. În acel timp, Dacia se numeau și posesiunile Danilor din afara Danemarcei, Țările baltice, ca și o parte din Suedia. Rollo își continuă acțiunile piraterești în Mările Nordului.

În 912, Rollo Normandul, având titlul de Duce, se creștinează, primește de la Regele Carol cel Simplu doar acea parte de teritoriu din Regatul Francilor din Neustria, numită de acum Normandia, şi îşi stabilește reşedinţa la Rouen. Prima intenţie a lui Rollo a fost aceea de a readuce corpul neînsufleţit al Sfântului Ouen în Templul Gotic al lui Chlothar I şi de a dona pământ călugărilor repatriaţi. El mai donează pământ şi pentru alte așezăminte creștine din Baieux. A fost tatăl lui Wilhelm I, zis şi Spadă Lungă, care, la rândul său, de la nobila Sprote l-a avut ca fiu pe Ducele Richard I; rămasă văduvă, Sprote se va recăsători şi îl va avea fiu pe Raoul, Conte dʼIvry şi de Baieux. Din ducatul Normandiei vor ieși cuceritorii Angliei și ai celor două Sicilii de mai târziu.

 

Cursuri de limbă dacă la Baieux

Carlo Troya evocă un episod petrecut în anul 941, când, aflându-se în Germania de peste Rin, Ducele Wilhelm I – Spadă Lungă – îl auzi pe Hermann, Ducele Saxonilor, vorbind în idiomul dacic.

Citeşte şi :   Zidul lui Hadrian a fost aparat si de o cohorta de daci

Întrebat cu uimire de unde învăţase un idiom necunoscut în Saxonia, Hermann răspunse că după asediu valoroşii daci îl făcuseră prizonier.

Ducele Wilhelm Spadă Lungă era atât de atras de limba dacică a tatălui său, încât îşi trimise fiul la Baieux, pentru a fi educat de către normanzi în idiomul dacilor. În acest oraş trăia un număr mai mare de normanzi, faţă de Rouen – unde era preferată latina.

În felul acesta, popoarele de sânge daco-getic îşi menţineau vie limba şi o preferau latinei, deşi Actele Publice erau scrise în latină, datorită universalităţii locuitorilor Normandiei. Limbajul dacic se utiliza şi în Galia Gotică, şi în Spania; era diferit faţă de cel al francilor, al saxonilor şi al celorlalte popoare ale Germaniei lui Tacit. Normanzii lui Rollo Dacul erau idolatri, iar când s-au convertit la creştinism nu cunoşteau Liturghia Ecleziastică a vizigoţilor.

Aşadar, Richard I învaţă Limba Dacică în Baieux şi îi urmează tatălui său, Wilhelm I, în fruntea Ducatului din Normandia. Nu cred însă că Limba Dacică din Baieux semăna cu cea vorbită de vizigoţi, existând diferenţe între geţii ajunşi în Europa Occidentală cu multe secole înainte şi daco-geţii lui Rollo. Însă atunci când vorbea cu vizigoţii discuţia era inteligibilă, ceea ce nu se întâmpla cu saxonii din Baieux şi cu cei rămaşi în Germania.

Aceasta este pe scurt povestea lui Rollo Dacul, piratul danubian creștinat, care a devenit duce și a întemeiat o dinastie celebră în istoria Franței și a Angliei deopotrivă, conform istoriei scrise de Carlo Troya.

Dumitru Ioncică

Sursa: revista ISTORIE INEDITĂ

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *