Acasă Civilizatia dacica Istoria primelor bratari dacice recuperate dupa ce au fost furate

Istoria primelor bratari dacice recuperate dupa ce au fost furate

13
0
DISTRIBUIȚI
Mica newyorkeză şi mica pariziană se numără printre primele artefacte de mare valoare recuperate de autorităţile române în anii 2000, după ce au fost sustrase din siturile arheologice din Munţii Orăştiei şi traficate în Occident.

 A trecut un deceniu de la momentul readucerii lor în ţară, iar cei acuzaţi de traficarea celor două artefacte nu şi-au aflat încă sentinţa finală, în dosarul comorilor dacice. 

Procesul are loc la Curtea de Apel Alba Iulia, iar în dosarul judecat din anul 2008, iniţial de Judecătoria Deva, au fost trimişi în faţa instanţei Ilic Ljubisa (cetăţean sârb), Radu Horia Camil, Daniel Jurcă, Călin Corhan, Ioan Bodea, Ilie Luncan, Viorica Luncan, Daniel Moc, Ovidiu Olah şi Remus Popa. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cei zece inculpaţi au fost acuzaţi că în perioada 1998 – 2007, în urma acţiunilor ilegale de braconaj întreprinse în siturile arheologice din Munţii Orăştiei, în perioada 1998 – 2007, ar fi produs statului român pagube de mai multe milioane de euro. 

Bunurile sustrase, printre care mai multe brăţări dacice din aur masiv, au ajuns în Occident, fiind vândute pe piaţa neagră a antichităţilor. Potrivit anchetatorilor, la o acţiune a braconierilor, în vara anului 1999, în zona Dealului Grădiştii, (situl “Sub Munchea Cetăţii”, aflat la 40 de metri de incinta sacră a cetăţii Sarmisegetuza Regia), aceştia au descoperit un tezaur valoros, alcătuit din două brăţări dacice din aur masiv (cele care aveau să fie denumite mica newyorkeză şi mica pariziană), 200 monede Lysimach din aur şi 500 tetradrahme din argint, comori care au ajuns în colecţiile private ale unor cetăţeni străini şi doar o mică parte din ele a mai fost recuperată.

 Tezaurul a fost descoperit de Ioan Bodea, un muncitor forestier din Orăştie, şi de Viorica Luncan, iar un an mai târziu a ajuns în posesia unui colecţionar de antichităţi din Statele Unite ale Americii.

 Iată cum descriu anchetatorii epopeea celor două brăţări: După Revoluţie, Sarmizegetusa a devenit locul braconierilor După cum se ştie, braconajul arheologic a început în zona Munţilor Orăştie prin anii 1993 – 1994, dar atunci puţine persoane posedau detectoare de metale. Printre primii care au avut astfel de aparate s-a numărat un localnic , D.D., cunoscut ca „Francezul”. Acesta era originar din Orăştie, dar locuia de mai mulţi ani în Franţa. Despre el, localnicii ştiau că umbla după comori, fiind călăuzit de un bătrân pe nume Burelu, care cunoştea bine zona cu vestigii arheologice. Ulterior s-a aflat că au descoperit un tezaur de kosoni, la Feţele Albe – Dealul Bodii, iar după valorificarea lui, cei doi au început să prospere. 

Descoperirea tezaurului din anul 1996 a făcut multă vâlvă printre oamenii simpli din zonă, dar şi printre braconieri, toţi interesaţi să descopere „comori dacice” în siturile arheologice, drept pentru care s-au făcut nenumărate săpături şi detecţii neautorizate, zona fiind apoi vizitată de numeroşi „turişti”. Cel mai adesea, cei găsiţi în zonele respective declarau că sunt „interesaţi” de istorie, de frumuseţile naturii, de pescuit, de off-road, de culesul fructelor de pădure, de achiziţionarea mierii de albine sau brânzeturi de la ciobanii din ţinut, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

 Ioan Bodea locuia în Luncani şi auzise – ca mai toţi din zonă – de kosonii descoperiţi în anul 1996, motiv pentru care şi-a încercat şi el norocul. La acea vreme era angajat muncitor forestier la Grădiştea, fiind cazat în cabana forestieră din zona Tâmpu (cunoscută ca „blocul cu dormitoare” – loc strategic de cazare şi centru operaţional al grupării braconierilor din siturile arheologice, aflată în gestiunea Vioicăi Luncan şi lucrând în aceeaşi brigadă cu soţul acesteia, Ilie Luncan. După ce au aflat despre găsirea tezaurului de monede Koson din punctul „Feţele Albe” – Dealul Muncelului (Dealul Bodii), de către „Francezul”, din dorinţa de a se îmbogăţi rapid,

 Viorica Luncan şi Ioan Bodea, au desfăşurat o activitate sistematică de detecţii şi săpături neautorizate în siturile cetăţilor dacice de la Sarmizegetuza Regia şi Costeşti – Blidaru. Comoara de la Sarmizegtusa În vara anului 1999, în timp ce efectuau detecţii în punctul arheologic Dealul Grădiştii – Sub Muchea Cetăţii, în apropiere de incinta sacră de la Sarmizegetuza Regia, cei doi au localizat un tezaur alcătuit din două brăţări dacice din aur, 200 monede Lysimach din aur şi 500 tetradrahme din argint. 



Comoara a fost ascunsă la domiciliul soţilor Luncan. Aceştia au căutat apoi persoane ce puteau să le asigure valorificarea bunurilor pe piaţa neagră a antichităţilor, fără să realizeze însă importanţa lor pentru patrimoniul naţional, considerându-le doar bunuri de o valoare economică ridicată şi cerând pentru ele 80.000 mărci, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba iulia. 

Anchetatorii susţin că brăţările au ajuns, după unele încercări nereuşite de a fi vândute unor dealeri din zona Devei, la Radu Horia Camil, cunoscut de cei din zonă ca fiind „un dealer din Cluj” şi despre care se ştia că este un „cumpărător care plăteşte cele mai mici preţuri pe obiectele antice”. Inculpatul se deplasa frecvent în străinătate pentru a contacta dealerii de antichităţi de pe piaţa neagră internaţională, unde valorifica artefactele din stocul impresionant colectat din Munţii Orăştiei şi depozitat la Cluj – Napoca, pe care apoi le scotea ilegal din ţară. Radu Horia Camil ar fi fost cel care le-a scos din ţară, transportându-le în SUA. 

Brăţările sunt autentice şi au fost vândute cu factură de Radu Horia Camil prin firma sa din SUA chiar dacă atât el, cât şi soţii Luncan au negat că s-ar cunoaşte, informau anchetatorii. Conform declaraţiei inculpatului Radu Horia Camil, în anul 2001, piesele se aflau deja la firma acestuia din SUA. Dar pentru a le vinde, acesta avea nevoie de un certificat de autenticitate şi de confirmarea că nu fac parte dintr-un lot de bunuri furate. A găsit un specialist, Pieter Meyers, din Los Angeles, căruia i-a prezentat cele două brăţări pentru a fi expertizate şi le-a oferit documente de autenticitate. 

Dealerul american l-a ales pe Pieter Meyers, din Los Angeles, California – SUA – persoană cu o bună reputaţie şi recunoscut în domeniu – , drept pentru care la data de 27.12.2002 i-a prezentat acestuia cele două brăţări pentru a fi expertizate.

 „Examinându-le, acesta a concluzionat în raportul său de expertiză că cele două brăţări sunt „spiralice cu corp şi cap de şarpe”, sunt confecţionate din aur de 22 de karate, prelucrate prin lovire cu ciocanul pentru a produce o bandă plată, de o lăţime de până la 2 cm şi grosime între 2,5 şi 3 mm, sunt de origine tracică, datează din perioada I î.e.n., dar de provenienţă nespecificată. Acesta a consemnat că una din bărţări în greutate de 682,4 grame, cu diametru 11,8 cm, lungime (netensionată) 11,5 cm, nr. spirale complete 5 3/4 , reprezentă un şarpe cu blană şi elemente arboristice (trunchi şi ramuri). Iar cealaltă în greutate de 765,1 grame, cu diametru 11,8 cm, lungime (netensionată) 15,3 cm, nr. spirale complete 6 1/2 , reprezentă un şarpe cu corp în V şi elemente geometrice (linii şi cercuri)”, a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. 

Scoase la vânzare pe e-bay 

Ulterior, Radu Horia Camil a vândut brăţara de 680 grame firmei „Ward & Company, Works of Art”, din New York, cu preţul de 40.000 USD. A doua brăţară, de 760 gr. a fost transmisă aceleiaşi firme pentru a o vinde în regim de consignaţie cu preţul de 45.000 dolari SUA. Pentru că nu s-a reuşit vânzarea ei, brăţara a fost restituită lui Radu Horia Camil la data de 21.02.2005. Posterior, el a scos această brăţară la licitaţie pe e-Bay, vânzând-o firmei „Ariadne Galleries” din New York, al cărui proprietar era dealerul de artă Torkom Demirjian, pentru preţul de 30.000 USD. Radu Horia Camil l-ar fi asigurat pe cumpărător că brăţara a fost introdusă în SUA în anul 2001, că ţara de origine e Albania şi pentru a verifica autenticitatea ei poate apela la expertul Pieter Meyers.

 Ulterior, noul posesor a expus-o la Paris la Expoziţia Bienală a Anticarilor organizată la Grand Palais. În luna septembrie 2006, autorităţile judiciare române s-au sesizat, din oficiu, despre faptul că această brăţară era expusă spre vânzare la standul firmei „Ariadne Galleries” din New York, drept pentru care s-au făcut demersurile necesare, fiind sesizate, prin cerere de comisie rogatorie internaţională în materie penală, autorităţile judiciare franceze care, la data de 20 septembrie 2006, au procedat la ridicarea şi indisponibilizarea piesei.

 Fiind audiat, reprezentantul „Ariadne Galleries”, Torkom Demirjian, a declarat că brăţara era depusă pentru a fi vândută în regim de consignaţie de numitul D. Weller, din München. Din actele de urmărire penală efectuate de autorităţile judiciare germane, prin comisie rogatorie internaţională, rezultă că D. Weller a mai fost cercetat pentru trafic cu antichităţi. Audiat cu referire la provenienţa brăţării, 

Weller a declarat că deţinea piesa de circa 30 de ani şi că ar fi moştenit-o de la bunicul său, fapt neconfirmat însă de probele dosarului. 

Cercetările întreprinse au stabilit cu certitudine că e vorba de una dintre cele două brăţări dacice sustrase în vara anului 1999 de Ioan Bodea şi Viorica Luncan. Investigaţile efectuate au evidenţiat că Weller, având ocupaţia declarată de administrator de imobil, era utilizat de Torkom Demirjian ca „om de paie”, respectiv ca persoană de acoperire folosită pentru a semna facturile de vânzare privind bunuri culturale provenite din săvârşirea de infracţiuni, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba iulia. 

În luna decembrie 2006, organele judiciare franceze au ordonat o expertiză muzeografică a acestei brăţări la Centrul de Cercetare şi Restaurare al Muzeelor din Franţa, Louvre. Recuperate după şapte ani Pe baza acestor concluzii, organele judiciare franceze au restituit brăţara (denumită de experţi “Mica Pariziană” şi identificată cu nr. 5) autorităţilor judiciare române care au predat-o la data de 24.01.2007 Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

 „În această perioadă braconierii au avansat ideea că aceste artefacte ar fi false şi că ar fi fost confecţionate din aurul provenit din monedele găsite în zonă de un artizan local, aspect infirmat de expertizele efectuate în cauză”, informau anchetatorii. În februarie 2007, firma din New York, aflând adevărata provenienţă a brăţării-pereche, de 683 gr, a sesizat organele judiciare române, punând la dispoziţie fotografiile, facturile şi raportul de expertiză privind cele două brăţări. Brăţara a fost trimisă pentru examinare la Cabinetul expertului Barbra Deppert Lippitz, din Frankfurt pe Main de unde, după confirmarea originii, a fost recuperată, prin comisie rogatorie internaţională de autorităţile judiciare române. 

Ministerul Culturii şi Cultelor, ca reprezentant al Statului Român a achitat firmei din New York, cu titlu de compensaţie echitabilă, suma de 52.000 USD. La 2 august 2007, brăţara-pereche a fost predată în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României. În prezent, peste 55 de kilograme de aur, în monede şi bijuterii antice, sunt căutate prin INTERPOL, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. 

Valoarea tezaurelor este impresionantă. 

Astfel, „sunt urmărite în continuare, prin INTERPOL, tezaurele care formează obiectul mai multor dosare penale: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kilograme), din care s-au recuperat 37 piese; tezaure de monede Koson din aur (25 de kilograme), din care s-au recuperat 1.038 piese; un tezaur de monede Koson din argint, din care s-au recuperat 280 monede; cinci scuturi regale din fier; 11 brăţări spiralice din aur; tezaure de denari romani (imitaţii dacice) etc”, informa, recent, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. 


Leave a Reply

LĂSAȚI UN MESAJ