Istoria dacilor liberi

Istoria dacilor liberi
Share Button

Dacii “liberi” este o noțiune convențională, care îi desemnează pe dacii din secolele II-IV p. Chr., geți în Muntenia, carpi în Moldova, costoboci în Carpații Nordici și daci “mari” în nord-vest (Satu Mare, Crișana, Zarand), care nu au intrat în componența Provinciei romane Dacia, dar care s-au aflat în diferite sisteme de dependență față de Imperiul Roman, poate sub forma regatelor clientelare. Aceștia au întreținut relații dinamice cu Imperiul Roman, cu Dacia romană și cu celelate populații “barbare”, vecine și contemporane (sarmați, goți, vandali etc.), asimilând foarte multe elemente de cultură romană provincială.

Cucerirea și anexarea Daciei lui Decebal (sau poate mai precis: a zonei centrale a fostului regat geto-dacic) nu însemna supunerea tuturor triburilor traco-getice de la nordul Dunării și din Arcul Carpatic; o mare parte dintre acestea (poate mai multe decât cele înglobate între hotarele provinciei) au continuat să trăiască în libertate dincolo de Limesul nordic, răsăritean ori vestic ale provinciei romane: geto-daci si tracii liberi septentrionali (Costoboci, Carpi, Biefi, Arsietai etc.).

Dacii liberi sînt numiți și „mărginași”, vecini cu provincia daco-romană, cunoscuți pentru actiunile lor războinice in cursul sec. II-III, până in sec. IV, mai ales in legătura cu istoria Daciei romane si a Moesiei Inferioare. In sec. II-III sint menționate câteva incursiuni ale triburilor geto-dace libere în Dacia și Moesia; în anul 117, în legătura cu turburările și situația gravă a provinciei Dacia după moartea împăratului Ulpius Traianus, se menționează un adevărat „război dacic” provocat după dispariția cuceritorului Daciei de către dacii liberi, fără îndoială cu participarea și a altor triburi (sarmați etc.) și a autohtonilor din interiorul provinciei romane. Alt război cu ei și desigur cu autohtonii a avut loc la 143 sub Antoninus Pius.

Costobocii au năvălit în Moesia, Tracia și Grecia pe la anul 170, – mișcări de care nici Dacia n-a rămas neinfluențată. Mai importantă pentru provincia romană carpato-danubiană pare să fi fost marea incursiune a dacilor liberi sub domnia împăratului Commodus (180-192), care s-au extins și in interiorul Daciei unde „s-au agitat provincialii” ” in Dacia imperium eius recunsantibus provincialibus”, HistAug., Commod. 13,5; sub acești „provinciali” ar fi greu a nu recunoaște în primul rînd tocmai populația autohtonă și apoi (dacă va fi fost cazul) și o bună parte dintre „coloniștii” daco-romani veniți din alte zone ale imperiului.

Cu acest prilej, guvernatorul provinciei (legatus augusti) C. Vettius Sabinianus a încercat să pacifice un mare grup de daci liberi veniți dinspre nord in ajutorul altor triburi barbare ce atacau Dacia și le-a promis pămînt în provincia Dacia; erau 12000 (Cass. Dio, LXXII 3, 3), foarte probabil că guvernatorul Sabinianus i-a colonizat în provincie, sporind numărul brațelor de muncă de aici. Alte lupte cu dacii liberi se menționează în anul 218 (Cass. Dio, LXXVIII,27; 5) și mai tîrziu, iar în cursul sec. III devin mai frecvente incursiunile lor în teritoriile romane, alăturîndu-li-se triburi germanice. Costobocii, carpii și alte seminții trace septentrionale și-au continuat incursiunile în provinciile romane în cursul sec. II-III, iar carpo-dacii sînt menționați în alianță cu hunii.

Istoria dacilor liberi

Nu se cunoaște concret soarta „dacilor liberi” după sec. IV este foarte probabil că o mare parte dintre ei au pătruns în „fosta provincie” Dacia după evacuarea acesteia de către romani și s-au amestecat cu dacii contribuind la fortificarea puternicului nucleu “getic din stânga Dunării de Jos.

Rezultă așadar că poporul geto-dacic și în general tracii din stânga Dunării nu au dispărut (în interiorul provinciei Dacia, ca și înafară) odată cu desființarea statului dac (sau uniunii de triburi, avînd centrul în podișul Transilvaniei) și cu sau odata cu dispariția lui Decebal în 106, iar marea putere și vitalitate etnică a acestor populații s-a făcut vizibilă încă în curs de trei secole (II-IV), cât ne permit să cunoaștem izvoarele istorice. Afară de un redus număr de refugiați către nord și est din Dacia transilvană (Ardeal) la 106 când a fost învins regele Decebal, daco-geții și tracii liberi erau triburile autohtone din nordul și estul spațiului lor etnic (Maramureș, Bucovina, Moldova de Nord și de Est (Basarabia), Galiția, Slovacia etc.), iar nu – cum ar fi dispuși a presupune unii critici – doar daco-geții refugiați și emigrați din provincia romană ori „expulzați” de trupele romane.

Spre sfîrșitul perioadei antice, dacii liberi și ceilalți traci în nord-est se pare că au fost absorbiți de triburile sarmatice, germanice, iar în evul mediu de slavi; dar – cum s-a spus – o parte dintre ei (de prin Crișana, Maramureș, Moldova) au rămas fideli Daciei carpatice, amestecați cu getodaco-romanii lăsați în urmă de armata și oficialitatea romană în 271/2, – fapt care ar contribui la facilitarea muncii de explicare a „tracismului” mult mai pronunțat al dialectului român septentrional (așa-numita „daco-română”) în lexic, față de dialectele sudice, din Peninsula Balcanică, precum și la înțelegerea fenomenului de „romanizare” (sau „românizare”, de expansiune a romanității, a elementului românofon) în teritoriile de la nord, vest și est de hotarele vremelnice ale provinciei Dacia Traiana.

Prin zdrobirea lor militară și subjugarea politică cu exploatarea economică în sec. II-III, conștiința etnic-socială, aproape i-am zice „națională” a geto–dacilor nu a fost extirpată imediat și definitiv; ea se menține în forme latente, reapare peste veacuri: ecouri, chiar îndepărtate ale „dacismului” unor romani fruntași sînt cunoscute din sec. III și IV, exprimate limpede în izvoarele vremii; de ex. „uzurpatorul” Regalianus în Moesia (Pannonia?), la cca. 260 „gentis Daciae, Decebali ipsius, ut fertur, adfinis” (Hist.Aug., Tyr. trig. 10, 8; RE, I A, 464); M. Acilius Aureolus era de neam getic, iar mama împăratului Galerius, Romula, era o dacă trecută în sudul Dunării la cea 242- 243

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Istoria dacilor liberi, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
Print Friendly

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d bloggers like this:
Citește mai multe:
Românii sau Romanii de răsărit [I]
Românii sau “Romanii de răsărit” [I]

1. Radacinile Zorii istoriei scrise i-au surprins pe înaintasii înaintasilor nostri în cetatile de piatra ale Carpatilor si Balcanilor, în...

Pe urmele lui Zamolxis-pestera polovraci
Pe urmele lui Zamolxis

"Într-o seară de vară, să tot fie cinci ani de atunci, vacile noastre nu s-au mai întors din munte. Cu...

Zei daci, legende, solomonari
Zei daci, legende, solomonari

Jean Baptiste Bourguignon d’Anville în Mémoire sur la nation des Getes et sur le pontife adoré chez cette nation din...

Închide