Acasă Mistere dacice Enigmatica „Hora de la Beresti”, artefactul care premerge mareata cultura dacica

Enigmatica „Hora de la Beresti”, artefactul care premerge mareata cultura dacica

7
0
DISTRIBUIȚI


Un artefact vechi de 5.000 de ani, care reprezintă patru femei goale înlănţuite într-o horă, scos la lumină acum 37 de ani, a stârnit încă de la început controverse, implicaţiile lui religioase şi sexuale fiind minimizate la comanda activiştilor atei care-i supervizau pe arheologi. Obiectul a fost catalogat iniţial doar ca o simplă lucrare artistică a oamenilor din antichitate. 
Falsificarea istoriei, din considerente ideologice, a fost şi a rămas una dintre cele mai grele „boli” ale românilor. Aşa se face că unele momente ale istoriei României au intrat (şi au rămas, în bună măsură) în mentalul colectiv într-o variantă deformată, pe alocuri complet diferită de adevărul izvorât din dovezile scrise sau materiale. 
Dincolo de „inserarea” în paginile istoriei a unor personaje cu biografie romanţată –  în funcţie de nevoi, în sens pozitiv sau negativ , există şi exemple mai puţin cunoscute, dar care au creat, însumate, un context fals legat de trecutul acestor locuri. 
Un astfel de exemplu este cel al artefactului misterios „Hora de la Bereşti”,  descoperit în urmă cu 37 de ani într-un sit arheologic situat în partea de nord-est a judeţului Galaţi, care deşi era foarte clar că este un obiect cu semnificaţii cultice, a fost catalogat drept „artă” pentru că aşa au cerut „tovarăşii de la partid”, preocupaţi cu îndârjire să scoată din istorie latura religioasă. 
De altfel, deşi a fost considerat o descoperire arheologică de excepţie, obiectul a fost expus, iniţial, de Muzeul de Istorie doar ca mostră de artă cucuteniană, străveche, fiind practic golit de alte sensuri. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu manualele şcolare în care artefactul era prezentat. 
Decizia ca devărul să fie spus doar pe jumătate a fost luată iniţial de secretarul pe Cultură de la Comitetul Judeţean Galaţi al PCR, căruia îi dădeau socoteală şi arheologii. Ulterior, decizia a fost menţinută şi în ceea ce priveşte manualele şcolare, unde ultimul cuvânt l-au avut activişii din Ministerul Învăţământului (condus pe atunci de Ion Teoreanu).

 „Nu aveam voie să vorbim despe niciun obiect ca având semnificaţii religioase. Totul se rezuma la a lăuda simţul artistic şi igeniozitatea oamenilor preistorici care trăiau pe teritoriul actualei Românii. Aceştia trebuiau prezentaţi ca fiind superiori altor strămoşi de popoare, iar cine îndrăznea să încalce ordinele şi se afla la partid despre asta avea mari probleme”, îşi aminteşte profesorul de istorie Gheorghe Toma. „Nici măcar despre faptul că ritualul – căci ritual este – înfăţişează patru femei goale nu era voie să se spună elevilor. Eu am fost mutat din oraş la o şcoală rurală, fără ezitare, după ce o colegă de cancelarie a raportat secretarului de la Cultură cum că aş preda istoria alttfel decât cere ideologia comunistă”, ne-a mai spus profesorul Toma, acum pensionar. 

De-abia după 1990 obiectul a fost repus în toate drepturile sale (ba chiar a fost introdus din 2007 în Tezaurul cultural naţional) şi este la loc de cinste în literatura de specialitate, din cel puţin trei puncte de vedere: vechimea de peste cinci milenii, tehnica de realizare excelentă pentru acele vremuri şi simbolistica extrem de controversată. 
Arta care a născut măreaţa Dacia 
Chiar dacă în prima fază (descoperirea a fost făcută în toamna lui 1981) s-a mers pe ideea valorii istorice, pedalându-se pe vechimea extraordinară (peste 5.000 de ani), ulterior tot mai mulţi specialişti au început să-şi pună întrebările legate de simbolistica artefactului, care nu a fost încă pe deplin elucidată. În mod convenţional,  plecând de la realitatea că piese similare au fost găsite în mai multe locuri de pe teritoriul Moldovei, iar în toate cazurile s-a confirmat originea cucuteniană, şi descoperirea de la Galaţi a fost încadrată în acest „orizont” arheologic. 
Arta de tip Cucuteni (numită aşa după localitatea ieşeană care a furnizat cele mai multe dovezi arheologice de acest fel de pe pe teritoriul românesc) este una cu totul excepţională, mai ales că se concretiza în urmă cu peste cinci milenii, într-o vreme când în lume nu existau prea multe forme de organizare umană  cu identitate culturală şi/sau statală. 
Să nu uităm, totuşi, că în perioada înfloririi aşezărilor cucuteniene complexe (proto-statale), Egiptul era un teritoriu ocupat de triburi răzleţe, iar marile oraşe-state din Mesopotamia încă nu apăruseră. De altfel, pe bună dreptate, se poate spune că fenomenul Cucuteni (incluzând aici nu doar arta, ci şi inovaţiile tehnologice, dar şi sistemul religios) a fost unul dintre cei mai importanţi factori care au contribuit la cristalizarea formaţiunilor administrative care au format la un moment dat cel mai mare imperiu care a funcţionat vreodată în estul Europei: Dacia.


 Fie că-i numim daci (după obiceiul roman) sau geţi (după definiţia dată de greci), strămoşii românilor – şi nu doar ai românilor, căci regatul dac a dominat peste o mie de ani părţi importante din teritoriile actuale ale României, Ucrainei, Poloniei, Bulgariei, Serbiei, Ungariei şi Austriei –  au jucat un rol fundamental în istoria lumii.
 Cum a fost găsită „Hora de la Bereşti” Situl arheologic de lângă localitatea care a dat nume descoperirii a fost deschis în urmă cu aproape patru decenii, la iniţiativa prof.dr. Ioan T. Dragomir (pe atunci director al Muzeului de Istorie din Galaţi), după ce în zonă fuseseră găsite accidental tot felul de vestigii (mai ales fragmente de ceramică) ce păreau să fie importante. 
Caietele de şantier arheologic întocmite de Ion T. Dragomir cu ocazia săpăturilor de la Bereşti(documentele încă există în arhivele Muzeului de Istorie Galaţi, după ce au fost donate chiar de către autor) consemnează în detaliu momentul descoperirii relicvei.

 „Marţi, 11 august 1981, Bereşti. Pentru început, am procedat la pregătirea terenului în vederea trasării şanţurilor (secţiunilor). S-au strâns paiele şi s-a cioplit miriştea. Apoi am trecut la trasatul unui şanţ (secţiuni) lung de 50 de metri şi lat de doi metri. Traseul secţiunii străbate transversal vatra aşezării cucuteniene. În acest fel, avem şansa de a putea degaja mai repede conturul locuinţei, surprinsă în campania arheologică din vara anului 1980″, scria Ioan T. Dragomir.

 Pe 2 noiembrie 1981, profesorul Dragomir consemna în caietul de şantier că „în locuinţa 1 cercetată, printre dărâmături, s-a găsit un fragment de figurină (partea inferioară a corpului) zoomorfă, de lut ars. Odată cu ridicarea fragmentelor ceramice şi a chirpicilor, s-au găsit  părţi dintr-un vas prevăzut cu elemente umane în relief, dispuse pe pereţii recipientului. Este vorba de un vas ritual, denumit de specialişti „horă”, datorită faptului că, pe vas, există o înşiruire de siluete omeneşti prinse sau înlănţuite în dans”. 
Ulterior, arheologul avea să mai găsească o serie de fragmente ale obiectului, care a putut fi reconstituit în proporţie de 75%, restul fiind adaos de completare. 
Un obiect considerat magic
 Potrivit muzeografilor care au în grijă, în zilele noastre, preţiosul obiect, s-ar părea că este vorba despre un artefact considerat ca fiind magic de către cei care l-au făurit şi apoi l-au folosit la o serie de ritualuri religioase. 
Vestigiul găsit la Bereşti este realizat din pastă roşie-cărămizie, are formă cilindrică şi se termină în partea superioară printr-un vas cu aspectul unei fructiere evazate, care depăşeşte circumferinţa piciorului. Vasul are 18 centimetri înălţime şi 20,5 centimetri diametrul piciorului. Figurile antropomorfe feminine dispuse în horă au fost puse în relaţie cu un cult dedicat unei divinităţi feminine, foarte răspândit în comunităţile agricole neolitice şi neoeneolitice din Europa şi Orient.
 Ion T. Dragomir susţinea că trebuie avut în vedere un cult solar, precum şi unul al ploilor abundente, specific comunităţilor agricole. Răspândirea acestor reprezentări feminine evocă un cult al fecundităţii, perpetuării speciei umane, al bogăţiei”, scrie despre el, în fişa de prezentare, 
 În ciuda acestor explicaţii pertinente rămân, însă, multe întrebări fără răspuns legate de „Hora de la Bereşti”. Nu este deloc clar de ce siluetele feminine sunt reprezentate cu spatele, dat fiind că în restul culturii cucuteniene se acordă o atenţie desebită părţii din faţă a corpului omenesc, mai ales când este vorba de femei, ca simboluri ale fertilităţii.
 Nici noţiunea de „horă” nu este foarte clară, căci nu există alte dovezi că în perioda Cucuteni (mileniile 5-3 îHr) ar fi existat dansuri de grup cu poziţionarea dansatorilor în cerc. Acest element coregrafic pare să fi apărut , din ce spun cei mai mulţi cercetători, undeva în mileniile 2-1 îHr, adică cel puţin cu 1.000 de ani mai târziu decât momentul la care se presupune că a fost făurită „Hora de le Bereşti”.
 Cât priveşte utilizare efectivă a vasului, cei mai mulţi specialişti spun că ar putea fi vorba fie de un platou pentru depunerea ofrandelor aduse unei zeităţi, fie de un soi de căţui pe care se ardea tămâie. 
 Un singur punct îi uneşte pe toţi care au analizat „Hora de la Bereşti”:  obiectul era considerat de utilizatorii lui ca având proprietăţi magice.
adevarul.ro

Leave a Reply

LĂSAȚI UN MESAJ